- distínge
- vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem; part. distíns
Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.
distínge
Look at other dictionaries:
distinge — DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ tranz. A acorda cuiva o distincţie, un… … Dicționar Român
remarca — REMARCÁ, remárc, vb. I. tranz. A observa; a băga de seamă; a releva. ♦ refl. A se distinge, a se deosebi; a se evidenţia. – Din fr. remarquer. Trimis de IoanSoleriu, 07.07.2004. Sursa: DEX 98 REMARCÁ vb. 1. v. observa. 2. v. constata … Dicționar Român
erou — ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♢ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincţie în Republica Socialistă… … Dicționar Român
desluşi — DESLUŞÍ, desluşesc, vb. IV. 1. tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr o larmă de zgomote); a auzi. 2. tranz. A distinge, a recunoaşte, a observa, a vedea (în semiîntuneric sau într un spaţiu slab luminat). ♦ (Despre lumină) A… … Dicționar Român
deosebi — DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. refl. A se diferenţia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ tranz. A da unei fiinţe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alţii. 2. refl. A se ridica deasupra (celorlalţi);… … Dicționar Român
distinctiv — DISTINCTÍV, Ă, distinctivi, e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care serveşte pentru recunoaştere; caracteristic. – Din fr. distinctif. Trimis de LauraGellner, 13.10.2005. Sursa:… … Dicționar Român
distingere — DISTÍNGERE, distingeri, s.f. (Rar) Faptul de a (se) distinge. – v. distinge. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 DISTÍNGERE s. desluşire, percepere. (ă obiec telor.) Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime DISTÍNGERE s. v … Dicționar Român
distins — DISTÍNS, Ă, distinşi, se, adj. 1. Care se remarcă prin însuşirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Plin de distincţie (2). ♢ (În formule de adresare)… … Dicționar Român
evidenţia — EVIDENŢIÁ, evidenţiez, vb. I. 1. refl. şi tranz. A ieşi sau a scoate în evidenţă; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. tranz. A recunoaşte oficial meritele sau succesele obţinute în muncă de cineva. [pr.: ţi a] – Din evidenţă.… … Dicționar Român
excela — EXCELÁ, excelez, vb. I. intranz. A se deosebi, a se remarca, a se distinge în mod deosebit (într un domeniu). – Din fr. exceller, lat. excellere. Trimis de ionel bufu, 16.06.2004. Sursa: DEX 98 excelá vb., ind. prez. 1 … Dicționar Român
